Se duce ciocârlia spre țări mai fericite,
Lăsând mâhnita iarnă cu viscole și ger,
Plăpânda melodie, poete-mbătrânite,
Cu-ncetul se retrage ș-iluziile per!
Natura cărunțită s-acuma tot mai cată
Pe blânda cântătoare cu cântecu-i perdut!
Nu mai spera, poete, în inima-ți sfărmată
Să redeștepți avântul doritului trecut!
Se duce ciocârlia să cânte-n depărtare,
Acolo unde vara mai poate străluci...
Ce mai aștepți, poete? E ziua de plecare!
Vei mai cânta o dată... dar numai nu aci!