Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină
Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte,
Lăcrămând și cu suspinuri arunca-voi de departe
Depeurma mea ochire cătră țara cea latină.
Dar pe când în luntre ușoară brăzdui-voi Marea Eusină,
Înfocata-mi cugetare, străbătând câmpii deșarte,
Înturna-va deseoară l-adăpostul cel de arte
Și la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină.
Acolň a Romei genii au statornic tronul lor,
D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază,
De virtute, înțelepciune, de al patriei amor.
Acea stea a mântuirei, care astăzi mă-nviază,
Fie ca să mă conducă și în timpul viitor,
Și-amorțita mea simțire pentru patrie fac-o trează.